Azi începe cel de-al doilea weekend competițional!
În urmă cu 2 săptămâni începea concursul individual de la UNbreakable România 2023, după un bootcamp plin de activități.
Peste 600 de liceeni și studenți s-au înscris în această etapă competițională pentru a rezolva, în 48 de ore, 21 de exerciții, și pentru a dovedi că au abilitățile tehnice necesare de a deveni foarte buni specialiști în securitate cibernetică.
Ca de obicei, rezultatele obținute și statisticile competiției arată că weekendul 5-7 mai a fost cel puțin la fel de intens ca perioada de pregătire și că tinerii participanți de la UNbreakable au un viitor promițător în industria de securitate cibernetică.
11 participanți au rezolvat toate cele 21 de exerciții din concurs!
Echipa UNbreakable România acordă o atenție deosebită dezvoltării exercițiilor din competiții, astfel încât acestea să atingă aspecte fundamentale de securitate cibernetică. În acest fel, participanții trec prin experiența unei evaluări complete și eficiente a cunoștințelor acumulate în perioada de bootcamp și înțeleg mult mai bine:
- ce presupune de fapt securitatea cibernetică,
- cum pot ei contribui și care sunt punctele lor forte, și, nu în ultimul rând,
- care sunt punctele care necesită studiu suplimentar pe viitor.
La ediția din acest an, exercițiile au acoperit o varietate de categorii, și anume:
- Criptografie și algoritmi de criptare, encodare sau hashing;
- Securitatea și exploatarea vulnerabilităților în aplicații web;
- Securitatea și exploatarea vulnerabilităților în aplicații mobile / desktop;
- Informațiile obținute pe baza tehnicilor și uneltelor de tip OSINT (Open Source Intelligence);
- Enumerarea și exploatarea serviciilor și sistemelor;
- Analiză jurnale electronice (logs);
- Analiza traficului de rețea;
- Analiza capturilor de date, memorie sau hard disk (forensics);
- Inginerie inversă pentru aplicații executabile, scripturi sau documente;
- Securitatea rețelelor wireless.
Categoria cu cele mai multe rezolvări a fost miscellaneous – 486. Ea a fost urmată de reverse engineering – 233 și cryptography – 213. De cealaltă parte, categoriile cu cele mai puține rezolvări au fost network – 70, mobile – 31 și programming – 19.
De asemenea, exercițiile au fost împărțite pe 3 nivele de dificultate – începător, ușor, mediu.
Nivelul ușor a înregistrat cele mai multe rezolvări.
Concurenții au făcut față cu brio provocărilor pregătite pentru concursul individual și 11 dintre ei au rezolvat toate cele 21 de exerciții propuse! Competiția a fost foarte strânsă, mai ales că cei 11 participanți s-au clasat pe primele locuri, cu același număr de puncte – 1889.
Însă câștigători nu pot fi decât top 3 din fiecare categorie…
Ei sunt câștigătorii concursului individual de la #UNR2023!
Puteți vedea clasamentul integral direct pe site.
Pe lângă acestea, mai împărtășim cu voi:
Încă 10 lucruri care s-au întâmplat la concursul individual #UNR2023
- Prima tentativă de răspuns a fost înregistrată la minutul 3:59 după startul concursului.
- Primul răspuns corect a fost trimis în 4 minute și 38 secunde de la start, pentru exercițiul mad-algo, de către Niță Horia, student la Universitatea Babeș Boylai din Cluj-Napoca.
- În prima oră de concurs au fost înregistrate 802 încercări, 185 de răspunsuri corecte și 617 greșite, trimise de 73 de jucători unici.
- În primele 12 ore de concurs au fost înregistrate 5608 de încercări, 1318 de răspunsuri corecte și 4290 greșite, trimise de 162 de jucători unici.
- În ultima oră de concurs au fost înregistrate 181 de încercări, 50 de răspunsuri corecte și 131 greșite, trimise de 35 de jucători unici.
- Cel mai popular exercițiu a fost shazam, cu 131 de rezolvări. Exercițiul a presupus aplicarea unor tehnici de tip “reverse engineering” prin analizarea unui fișier executabil.
- Exercițiul cu cele mai puține rezolvări a fost code-com, cu 19 rezolvări. Exercițiul a presupus cel puțin obținerea unei chei de XOR peste header-ul de mesaj generat aleatoriu la fiecare conexiune.
- La final de concurs au fost înregistrate 6708 de încercări, din care 2252 rezolvări au fost corecte.
- Cel mai rapid jucător a fost, la fel ca în 2022, Niță Horia (Universitatea Babeș Boylai din Cluj-Napoca). El a rezolvat toate exercițiile în doar 9 ore și 52 de minute.
- 30% dintre tinerii care au participat la ediția din 2023 a UNbreakable au participat și la programul din 2022.
Către următoarea provocare: competiția pe echipe!
În weekendul 19-21 mai nu mai este vorba doar despre abilități tehnice. La competiția pe echipe de la UNbreakable România 2023, ultima etapă din programul de anul acesta, diferența o vor face:
- coordonarea foarte bună,
- complementaritatea cunoștințelor,
- comunicarea eficientă
între cei 3 membri ai echipei.
Competiția pe echipe de la #UNR2023 este poate cea mai solicitantă etapă din program, dar suntem siguri că, și de această dată, participanții se vor ridica la nivelul așteptărilor.
Programul UNbreakable România este organizat de către Bit Sentinel în colaborare cu Orange România și se desfășoară pe platforma tehnică educațională CyberEDU. În acest an se bucură de sprijinul Cegeka România, Winsider Seminars & Solutions și Zitec.