Competiția națională UNbreakable România a deschis oficial Etapa de Pregătire – Bootcamp pe data de 1 aprilie. Cu această ocazie, a fost organizat un webinar de aproximativ două ore în care s-a făcut o scurtă retrospectivă cu UNbreakable România și planul pentru viitor accentuând atât importanța cât și nevoia de astfel de inițiative la nivel național.
Ne-a făcut o deosebită plăcere să-l avem alături de noi pe Dan Cîmpean, director general CERT România în deschiderea UNbreakable România care a vorbit despre contextul securității cibernetice care devine din ce în ce mai complex tehnic și operațional pentru toți actorii implicați. Mai mult decât atât, Dan a evidențiat importanța domeniului securității cibernetice punând accentul pe nevoia la nivel european de specialiști în această industrie.
„Este impresionat numărul de participanți înscriși la UNbreakable România, mă bucur să văd un grup solid, entuziast și cu un potențial fantastic. Specialiștii români de securitate cibernetică sunt foarte bine văzuți atât local cât și la nivel european. Principalele caracteristici cu care s-au evidențiat au fost legate de capabilităti tehnice foarte bune și spiritul de lucru în echipă foarte dezvoltat.”
Dan Cîmpean, Director General CERT România
Pentru cei peste 600 de participanți înscriși a avut numai cuvinte de apreciere și încurajare spunând că “mediul competitiv stimulează și evidențiază capabilitățile la nivel individual cât și de echipă.” Fie că vorbim de capabilități tehnice sau de tip soft skills, este important de menționat faptul că domeniul cyber nu mai este de mult un domeniu strict tehnic. Avem nevoie de un mix de abilități, avem nevoie atât de lideri cât și de specialiști pe diverse arii de activitate care să susțină competențele tehnice.
Ioan Constantin, Cyber Security Expert Orange România și mentor la UNbreakable România a adus în discuție conceptul de securitate cibernetică de azi versus din trecut.
Mulți din specialiștii în securitate cibernetică de astăzi am fost autodidacți. Procesul de educație formală nu a avut neapărat resurse disponibile pentru învățare cu 10-15 ani în urmă. O competiție ca UNbreakable o să vă pună la dispoziție resurse și o să vă faciliteze accesul la metode și unelte pe care le puteți folosi pentru a rezolva exercițiile propuse în concurs.
Indiferent de nivelul la care sunteți acum, informațiile și uneltele pe care le veți descoperi în cadrul UNbreakable România ar trebui să vă ajute să vă dați seama în ce măsură vă atrage domeniul securității cibernetice. Dacă în urma parcurgerii resurselor teoretice și practice veți începe să aveți întrebări din categoria , înseamnă că sunteți pe un drum de învățare și direcția este cu siguranță cea bună.”
a menționat Ioan în webinarul de kick-off pentru etapa de pregătire UNbreakable România.
Securitatea cibernetică, asemeni tehnologiei este în continuă schimbare și o carieră în acest domeniu atât de atractiv necesită pe lângă studiile de specialitate și multă practică și studiu individual. Etapa de pregătire a UNbreakable România are exact această misiune, de a facilita colaborarea și comunicarea între participanți și prin intermediul CyberEDU să ofere mediul controlat de practică pentru viitorii specialiști în securitate cibernetică.
Grațiela Măgdălinoiu, Președinte Isaca Romania Chapter a întărit această idee:
La ce se uită companiile și organizațiile care caută să angajeze specialiști în domeniul cyber? Experiență practică și credențiale (asta înseamnă că nu doar studiile de specialitate contează, ci și training-urile practice și certificările). Este vizibil faptul că nu ne mai regăsim în modele clasice în care poți învăța tot ceea ce este de învățat înainte de a începe o carieră în securitate cibernetică. Nevoia de învățare și dezvoltare devine necesar a fi continuă. Volumul de informații este imens și câteodată poate fi copleșitor să alegi sau să prioritizezi din atât de multe variante, însă oportunități precum participarea la UNbreakable România vă vor facilita accesul la resurse ce vă pot susține deciziile de viitor.
Este important de menționat faptul că UNbreakable România este o punte spre o viitoare carieră în securitate cibernetică. Cu toate acestea, sunt și alte oportunități care pot fi valorificate în cadrul programul așa cum a menționat și Monica Obogeanu, Startup Programs Manager Orange România în cadrul webinarului din 1 Aprilie:
Puteți să deveniți experți în securitate foarte valoroși sau să alegeți să vă creați echipe multidisciplinare care să dezvolte produse proprii, pe care mai apoi le puteți transforma în companii. Mă bucur să aduc în discuție zona de antreprenoriat – să construiești într-un produs acele activități pe care le consideri utile și să le automatizezi astfel încât să funcționeze și să scaleze. Zona de startupuri în securitate cibernetică este în continuă creștere în România, la Orange Fab ne-am bucurat să colaborăm cu 4 companii până în acest moment și fiecare dintre ele s-au evidențiat atât pe piața locală cât și internațional.
În încheierea webinarului, Andrei Avădănei, CEO Bit Sentinel a făcut o prezentare generală a ce urmează să se întâmple în materie de activități la UNbreakable România urmată de o sesiune amplă de întrebări și răspunsuri cu cei aproape 300 de participanți la webinar.
Cu siguranță începutul UNbreakable România a fost mult așteptat și ne bucurăm să vedem interesul tinerei generații pentru o carieră în securitate cibernetică. În doar 5 zile de la kick-off avem aproape 200 de participanți care au rezolvat cel puțin un exercițiu și mulți alții care pun întrebări și oferă ajutor pe canalul oficial de discord.
Competiția UNbreakable România este organizată de către Bit Sentinel în parteneriat cu Orange România și se desfășoară pe platforma tehnică educațională CyberEDU.
Evenimentul este susținut de către Pentest-Tools, Cegeka, Kaspersky Romania și DefCamp cu sprijinul partenerilor instituționali: Centrul Național de Răspuns la Incidente de Securitate Informatică – CERT-RO, Centrul Național Cyberint, Universitatea Titu Maiorescu din București, Universitatea de Vest din Timișoara, Universitatea Ovidius din Constanța, Universitatea Tehnică din Cluj Napoca, Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi din Iași, Universitatea Politehnică din București, Academia de Studii Economice, Universitatea din București – Facultatea de Matematică si Informatică, Universitatea Transilvania din Brasov, Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, Universitatea Maritima din Constanta, Universitatea din Petrosani, Universitatea Babeș-Bolyai și Uniunea Profesorilor de Informatica din Romania – UPIR.
Principalii parteneri media sunt ISACA Romania Chapter, ANIS, ClujIT, Codette, Best Romania, IQool, Security Espresso și Edupedu.