Pe lângă rolul de instituție de formare a unor specialiști în domeniile specifice de competență, ni-l asumăm și pe cel de instituție vitală pentru regiunea de vest a țării, care participă activ la marile provocări socio-economice regionale și naționale, conștientă de rolul său în societatea românească. Ne propunem ca activitatea noastră să reflecte îndeaproape importanța acordată dezvoltării comunității în care activăm, spațiu în care ne imprimăm valorile culturale și sociale dobândite de-a lungul timpului.