Prima ediție a competiției naționale de securitate cibernetică UNbreakable România desfășurată în perioada 16-18 octombrie 2020 pe platforma online CyberEDU.ro a luat sfârșit. Au fost 48 de ore intense pentru cei 380 de participanți înscriși (elevi de liceu și studenți) care au avut de rezolvat 13 probleme de securitate informatică din domenii precum: forensics, reverse engineering/exploatare, securitate web, criptografie, steganografie.
Pe parcursul competiției, exercițiile au fost rezolvate de 410 ori și participantii au generat peste 1900 de încercări nereușite de a rezolva scenariile propuse.
La acest eveniment s-au înscris 16 universități din 8 județe iar studenții din fiecare universitate au rezolvat cel puțin o problemă din toate cele propuse de organizatori.
Cele mai bune rezultate la categoria “Individual la Universitate din România” au fost obținute de:
Poziție | Nume/nickname | Punctaj | Județ | Universitate |
1 | adragos | 3400 | GORJ | UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI |
2 | trupples | 3400 | CLUJ | UNIVERSITATEA TEHNICĂ DIN CLUJ-NAPOCA |
3 | Heappie | 2950 | BRAȘOV | UNIVERSITATEA BABEȘ-BOLYAI DIN CLUJ-NAPOCA |
4 | pandorak | 2950 | BUCUREȘTI | UNIVERSITATEA POLITEHNICĂ DIN BUCUREȘTI |
5 | Mihail Feraru | 2950 | VRANCEA | UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI |
6 | FeDEX | 2580 | TIMIȘ | UNIVERSITATEA DE VEST DIN TIMIȘOARA |
7 | Livian | 2580 | MARAMUREȘ | UNIVERSITATEA POLITEHNICĂ TIMIȘOARA |
Topul universităților după totalul punctelor este:
- Locul 1: Universitatea Politehnică din București – 12770 de puncte (66 studenți înscriși)
- Locul 2: Universitatea din București – 7130 de puncte (5 studenți înscriși)
- Locul 3: Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca – 5380 puncte (20 studenți înscriși).
Locurile 4 și 5 sunt ocupate de Academia Tehnică Militară și Universitatea Babeș Bolyai din Cluj Napoca.
Topul universităților în ceea ce privește manifestarea interesului de a participa la eveniment este după cum urmează:
- Locul 1: Universitatea Politehnică din București s-a înscris cu 66 studenți
- Locul 2: Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi din Iași s-a înscris cu 38 studenți
- Locul 3: Universitatea Tehnică din Cluj Napoca s-a înscris cu 20 studenți reușind să aibă un student pe locul 2 în clasamentul final
Clasamentul final este disponibil aici.
Competiția UNbreakable România este organizată de către Bit Sentinel în parteneriat cu Orange România și s-a desfășurat pe platforma tehnică educațională CyberEDU.
Evenimentul este susținut de către Pentest-Tools și DefCamp alături de partenerii instituționali care au încurajat participarea la eveniment și anume: Centrul Național de răspuns la incidente de securitate informatică – CERT-RO, Universitatea Titu Maiorescu din București, Universitatea de Vest din Timișoara, Universitatea Ovidius din Constanța, Universitatea Tehnică din Cluj Napoca, Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi din Iași, Universitatea Politehnică din București si Uniunea Profesorilor de Informatica din Romania – UPIR.